sufletele copiiilor mei desenează pe pereţi albi cu marker permanent. se aleargă prin casă, se ceartă, se împacă. dorm în acelaşi pat. sufletele copiilor mei mă sărută pe creştet, mă ţin în braţe strâns. ei îmi sunt aproape dar nu s-au născut încă. se inspiră din mine.
diavolul se găseşte în detalii, spuneai mă analizai, mă rescriai. doar tu eşti pur ca o floare de crin, îmi ziceai mă gândeai, mă încercai vreau să te rup din rădăcină, şopteai mă desfigurai, mă risipeai să mi te aşez la pieptul fradeg, murmurai să te ofileşti în mine pentru mine, tăceai mă iubeai, mă iubeai?
tăcerea noastră nu-şi mai cunoaşte părinţii,
vorbeşte cu un prieten imaginar pe un colţ de stâncă.
el o îndeamnă să se arunce în gol
,,aşa zbor păsările fără aripi” i-a spus
şi a împins-o de la spate.
Te-am rugat să mă laşi liber, de zeci şi zeci de ori… eram o frunză cu tendinţa de înălţare prinsă într-o colivie a toamnei. Eu nu sunt făcut pentru constrângere cum tu nu eşti făcută pentru mine. Ne îngrădim în spaţii pline doar în afara lor. Te-am rugat să vii şi să pleci, de zeci şi zeci de ori……
Femeia mă îngroapă în pântecul ei ca pe un nou-născut cu ochii mereu deschiși. În tăcerea aceasta a noastră s-au adunat prea multe drumuri care nu duc nicăieri și prea multe proiecții fantomatice pe care nu le mai putem îmblânzi. Dumnezeu îmi mângâie tâmplele, atingându-și degetele prin ele.
Azi, o să privesc înainte.
O să te iubesc aşa cum eşti,
cu bune şi cu rele.
O să las în urmă
ce am vorbit
ce am gândit
ce am făcut
şi nu voi mai regreta.
Azi, totul o să se schimbe.
Îmi voi modela sufletul
după fericirea din lucrurile simple.
O să mă bucur de ceea
ce văd,
ce aud,
ce simt
şi nu voi mai regreta.
nu-i uşor să iubeşti poetul pentru că acesta se oferă cu totul. eşti păcatul lui, el iertarea ta. se dezbracă până la piele de haine şi prejudecăţi, se plimbă gol-gol-gol prin casă, prin dormitor. te desfigurează, te spulberă, te dezgoleşte, te rupe, te risipeşte. nu-i uşor să iubeşti poetul pentru că acesta este rar tare.
Atât te rog,
să-ţi laşi
toate hainele pe tine
aşa cum ai ţine îmbrăcat
un copil care se plânge
de frig.
în centrul pieptului,
la intersecţia liniilor
care formează o cruce,
acolo îndrăznesc,
cu teamă să cred,
să cred…
că se află sufletul.
adorm cu toamna aceasta
tâmplă lângă tâmplă.