Sunt dimineţi când mă trezesc nefericit. Aşa, fără motiv. Mama mă aşteaptă cu cafeaua făcută. Zâmbeşte. Chiar şi atunci când plânge odată la zece ani, ea tot zâmbeşte în acelaşi timp. O am pe mama. La prânz ne strângem toată familia la masă. Avem ce mânca. Citesc dintr-o carte bună şi ascult câteva melodii-pe-suflet. Pot vedea şi pot auzi. Mă…
-Hei, tu! Uite o mare a vieţii albastre. Ţi-am adus o undiţă făcută de mână de om. I-am ataşat cel mai rezistent fir pe care l-am găsit la Petru Pescarul. Are plumb greu de suferinţă şi plută uşoară de credinţă. Am ales un semn de întrebare drept cârlig, ştii doar că astfel se prind peştii visători. Pentru momeală recomand să folosim o fâşie de Artă: o să răspândească mireasma în adâncuri, iar peştii, o… sărmanii de ei, se vor lăsa conduşi de dorinţe şi guvernaţi de plăceri, se vor repezi plini de frenezie şi lipsiţi de sine, ca mai apoi, vârful cârligului să-i străpungă fără milă.
În urmă cu câteva luni, am participat la o petrecere festivă. Am fost aşezat la o masă cu vreo zece persoane, dintre care cunoşteam din vedere vreo două fete, alături de care am conversat iniţial într-o manieră rece şi protocolară.
O fată se juca cu două furculiţe, încercând să le echilibreze cu concentrarea unui copil care pune tot sufletul în ceea ce face. Am privit-o amuzat cum s-a bosumflat când furculiţele au căzut, scoţându-şi uşor buza de jos în afară într-un gest seducător. Văzând că o analizez cu atenţie, m-a privit zâmbind şi mi-a făcut cu ochiul.
Bunica era femeie înaltă şi subţire. Avea ochii căprui şi îşi purta părul alb într-un coc strâns pe care îl ascundea sub basma.
Era omenoasă aşa cum sunt persoanele de la munte. Şi harnică foc. Dacă se simţea singură şi te vedea pe drum, venea spre tine cu mâinile împreunate la spate, mergând încet şi legănat, te întreba ce mai faci şi dacă vrei să o vizitezi. Tu te bucurai nespus şi o urmai pentru că ştiai că prepară cea mai gustoasă mâncare din lume, chiar dacă de la ea a învăţat să gătească şi maică-ta care te hrănea în fiecare zi. Era ceva special în bucătăria bunicii.
Vom fi doi bătrâni bolnavi de Alzheimer.
Amândoi avem predispoziţia în sânge.
Eu de la maică’mea care ţipa noaptea în somn că este o străină la ea în dormitor şi de fapt se privea în oglindă.
Tu de la taică’tu care îţi povestea că a avut odată o fiică pe care nu a mai văzut-o de la şaisprezece ani şi de fapt acea fată erai tu.
Ne vom avea unul pe celălalt în casa cu uşi închise pentru amintiri.
Tu mă vei întreba cine sunt.
Eu îţi voi răspunde cine eşti.