M-am trezit într-o dimineață cu o durere de cap cum rar am avut până acum. Visam în momentul în care ochii mei s-au deschis. Da! Ochii! Mi-am privit ochii în oglinda dreptunghiulară din baia dreptunghiulară a casei dreptunghiulare din localitatea Sânpetru. Mi-am dat seama în acel moment că ochii mei nu seamănă; nu mă refer la partea fizică, ci la…
se luminează o fereastră în mine.
întind mâna străină de ea
asemenea braţului alb pe care l-a pierdut
statuia lui Venus din Milo.
un fulg mi se topeşte
în palmă
şi nu mai ştiu sigur
cine în cine se stinge.
Femeia mă îngroapă în pântecul ei ca pe un nou-născut cu ochii mereu deschiși. În tăcerea aceasta a noastră s-au adunat prea multe drumuri care nu duc nicăieri și prea multe proiecții fantomatice pe care nu le mai putem îmblânzi. Dumnezeu îmi mângâie tâmplele, atingându-și degetele prin ele.