Psihologia dezvoltării este un domeniu conex foarte important pentru științele educației. Aceasta „recunoaște că schimbarea este un proces de lungă durată, în care individul trebuie însoțit, asistat și ghidat în fiecare moment al vieții lui. Scopul final al acesteia este înțelegerea naturii umane și mecanismele dezvoltării ei” (Golu, 2015, p. 15).
Cele mai cunoscute concepții stadiale din psihologia dezvoltării sunt: stadiile dezvoltării intelectuale (J. Piaget), stadiile achiziției limbajului (L. Vîgotski), stadiile dezvoltării psihosexuale (Freud), stadiile dezvoltării psihosociale (E. Erikson), stadiile dezvoltării psihomorale (L. Kohlberg). Teoria lui Erikson așază la baza dezvoltării conceptul de criză sau conflict. De exemplu, în adolescență, conflictul dintre identitate și confuzie identitară conduce la configurarea identității de sine. În tinerețe, conflictul dintre intimitate și izolare generează capacitatea de a lucra într-o carieră specifică și dezvoltă viața personală. Aceste conflicte sunt însoțite, în mod firesc, de furtuni emoționale care fac din tânăr un căutător de sine precum Holden Caulfield, protagonistul romanului De veghe în lanul de secară, scris de J.D. Salinger.
Principalele coordonate ale vieții emoționale, în funcție de vârstă, sunt:
- nou-născut: Copilul semnalizează prin plâns emoțiile negative, cele pozitive fiind mai greu de identificat.
- 1-6 luni: Sugarul zâmbește și râde ca reacție la oameni și la imagini sau sunete neașteptate. Mulțumirea, interesul și neplăcerea sunt precursoarele emoțiilor ulterioare, mai diferențiate.
- 6-12 luni: Apar emoțiile elementare: bucurie, surprindere, tristețe, dezgust și furie.
- 12-18 luni: Stările emoționale continuă să se diferențieze. Apare consultarea socială. Apare un stadiu incipient al empatiei.
- 18-30 luni: Au apărut deja emoțiile de autoevaluare (stânjeneală, invidie, empatie), precum și precursorii rușinii și ai vinovăției. Debutează atitudinea negativă. Apar trăiri afective de autoevaluare.
- 30-36 luni: Copilul prezintă o capacitate tot mai mare de a „descifra” emoțiile, stările psihice și intențiile altor oameni.
- 3-4 ani: Atitudinea negative ajunge la apogeu; sunt frecvente crizele de furie. Conștiința explicită a mândriei și a rușinii este foarte redusă.
- 5-6 ani: Atitudinea negativă intră în declin. Copilul recunoaște mândria și rușinea la alții, dar nu la sine.
- 7-8 ani: Copilul este conștient de propria mândrie și rușine.
- 9-11 ani: Înțelegerea și reglarea emoțiilor sporesc. Copilul înțelege mai bine diferența dintre vinovăție și rușine.
- 12-15 ani: Oscilațiile de dispoziție ar putea deveni tot mai frecvente; pot include sentimente de stânjeneală, timiditate, singurătate și depresie.
- 16-20 ani: Oscilațiile de dispoziție devin mai rare și mai puțin intense. Adolescentul este tot mai capabil să-și exprime propriile emoții și să înțeleagă sentimentele altora.
- 20-40 ani: Trăsăturile de personalitate și stilul devin relativ stabile, dar schimbările la nivelul personalității pot fi influențate de etapele de viață și de evenimente.
- 40-65 ani: Emoțiile negative, ca furia și frica, devin mai rare și mai puțin intense. Cei mai mulți adulți sunt optimiști cu privire la trecutul, prezentul și viitorul lor.
- de la 65 de ani în sus: Emoțiile pozitive, cum ar fi entuziasmul, mândria și sentimentul realizării ating, de obicei, apogeul. Adulții vârstnici își creează strategii pentru a face față pierderilor personale și morții iminente.
