Titlu original: “El Aleph”
Editura: Polirom
Anul apariției: 2011
Goodreads: 4.39
Număr de pagini: 180
Această carte mi-a fost recomandată de o persoană de încredere și ca urmare, am început-o cu o părere optimistă, fapt care a influențat destul de mult procesul lecturii, chiar dacă mi-am propus să fiu imparțial cu cărțile pe care le citesc. Dacă este posibil.
Așa cum probabil se știe, stilul lui Borges nu este unul ușor. Este interesant, profund, complex, dar cu siguranță este și dificil. Deși are doar 180 de pagini, am citit-o lent, cu răbdare, în mai bine de 10 ore în total doar pentru a înțelege cât pot de mult ideile pe care autorul dorește să le transmită.
Cele șaptesprezece povestiri cuprinse în volum par la început puternic individualizate prin ideea centrală a lor, dar mi-am dat seama după ce le-am citit că sunt legate între ele prin motivele comune, că par o singură poveste de la început până la sfârșit, că textele comunică între ele.
Povestirile fantastice ale lui Borges, călătoriile sale în timp, artificiile stilului său ermetic și calculat au schimbat fața prozei moderne. Așa cum Aleph este punctul ce conține întregul univers, universul literar borgesian se regăsește în această carte esențială: oglinzi, labirinturi, vise, biblioteci infinite, cuțitari gaucho, tigri transparenți sunt teme și motive la care autorul se întoarce mereu pentru a demonstra ceea ce a susținut dintotdeauna, că lumea e o carte ce se rescrie la infinit.