Tag: Elizabeth Gilbert

Ce am citit în ultima vreme (II)

Vara trece, cărțile rămân. Iată ce am mai citit în ultima perioadă:

1. Hronicul și cântecul vârstelor – Lucian Blaga

Blaga este genial, un om cu „setea zărilor în el”. Această carte autobiografică reprezintă o altă perspectivă asupra personalității complexe a acestui poet și filosof român, nominalizat la vremea sa la Premiul Nobel (1956). Ceva care să elimine acea repulsie organică determinată de formula „autorilor canonici” din programa de Bacalaureat.

Pentru Blaga, scrisul este o „evadare fără de pași”, o eliberare mentală, spirituală, intelectuală, un salt ontologic spre o lume a realităților ideale în care orice filosof își găsește dulcea patrie. Citind despre copilăria acestui strălucit gânditor, despre tăcerile care și-au pus pecetea peste primii patru ani din viața sa, despre teroarea cuvintelor unei persoane care va ajunge, paradoxal, să trăiască întru cuvânt (sau poate că nu este atât de paradoxal, poate că lucrurile cu adevărat mărețe din viața noastră ne provoacă întotdeauna frică la început), ajungi să-ți lipești sufletul de destinul unui om altfel decât ceilalți. Un om care simte și scrie atunci când cineva în el „începe să cânte”. Relația cu părinții săi (mama cu caracter puternic și inflexiuni mistice, care îi povestea ca într-un ritual basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, tatăl preot al cărui mister Blaga nu reușește niciodată să-l pătrundă), cu frații, prietenii, iar mai târziu cu iubita și viitoarea sa soție, Cornelia Brediceanu, îl prezintă pe tânărul Blaga ca pe o fire sensibilă, cu apetență spre sacru, cu un cont(r)act bine articulat cu Ființa, cu fața deschisă spre mister și spatele întors platitudinii, un tânăr dintre cei „mistuiți lăuntric, căci au văzut Idei” cum spunea Camil Petrescu.