Calea poemelor

Acelei găsiri

A trecut mult și nimeni nu vine.

De când aștepți și oare pe cine?

Mi-e frigul cald și ochii de ceară,

Fruntea întâlnire de mare cu seară.

Am tot alergat și-am tot obosit,

Și-am tot strigat și-am tot întâlnit

Amintiri purtând oameni pe umerii lor,

Oameni ascultând tăcerea îngerilor.

Cineva bate la ușă din zori până târziu.

E viața lătrând furioasă că nu știu să fiu

Decât o umbră de ceață a ceței din umbră

Decât un alt țipăt de noapte lugubră.

Am tot alergat și-am tot obosit,

Și-am tot strigat și nu m-am găsit.

Lumină și cer trăiesc în mirarea

Acelei găsiri care e căutarea.

S-ar putea să îți placă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *