Cărţi la fereastră

„Elogiu mamei vitrege” de Mario Vargas Llosa. Sau despre erotismul ca artă.

Editura: Humanitas

Anul apariției: 2011

Număr de pagini: 176

Salutare, salutare! Mă bucur să ne revedem și re…citim! Semestrul al II-lea al acestui an universitar a fost unul cu foarte multe sarcini pentru Facultate și cu foarte multe schimbări în plan spiritual, psihologic, uman. La toate acestea s-a adăugat și celebra pandemie care a avut puterea să influențeze o lume întreagă. Cu toate acestea, cititul a rămas o constantă chiar și pe timp de criză. Căutarea de universuri compensatorii, de alteritate, de dialog interior pe care o prilejuiește lectura a acționat ca un pansament pentru sufletele tulburate în aceste vremuri gri. Pentru că am rămas în urmă cu recenziile acestor cărți, să nu mai zăbovim mult și să vedem despre ce e vorba în acest roman al lui Llosa!

L-am cunoscut pe autorul originar din Peru în urmă cu șase ani, când eram clasa a IX-a și profesorul meu de română, Ionel Banu, mi-a adus o copie xeroxată a cărții Scrisori către un tânăr romancier. Am fost cucerit de stilul lui Llosa, de modul seducător de a prezenta teoria literară. Selectasem mai multe citate care mi-au plăcut atât de mult încât le-am învățat pe de rost fără să îmi dau seama pe moment. Citeam fragmentar din Adevărul minciunilor atunci când eram nevoit să aștept în biblioteca din Colegiu. Mi-am dat seama că Llosa este unul dintre autorii contemporani preferați ai domnului profesor, alături de Orhan Pamuk (o revelație și mai puternică am trăit citind apoi, în vara de după clasa a X-a, Romancierul naiv și sentimental).

Elogiu mamei vitrege este o carte profund neobișnuită și specială. Este o frescă bogată a erotismului și a modurilor în care se configurează la toate vârstele. Casa în care trăiesc don Rigoberto (tatăl), dona Lucrecia (mama vitregă), Fonchito (pajul cu chip de înger, dar pe care menajera Justiniana îl consideră diavolul deghizat) este un templu afrodiziac. Mobilierul, baia în care tatăl își petrece timp îngrijindu-se, paturile imense în care se întâlnește cu soția sa actuală, fereastra din care Fonchito își spionează mama vitregă atunci când aceasta face duș – toate mustesc de o sexualitate cu origini ancestrale. O miză de fond a micului roman este intenția lui Llosa de a da de pământ cu teoriile psihologiste asupra sexualității, care produc o pudoare nejustificată oamenilor. Erotismul este o forță de dincolo de viețile individuale, este o coordonată necesară și esențială a Vieții în genere. Este o origine și o sărbătoare a vitalității. Are, prin urmare, dimensiune metafizică.

Textul este așezat inteligent în conexiune cu o serie de tablouri (F. Boucher – Diana după scăldat – 1742; Tițian, Venus, Amor și Muzica – cca. 1555 ș.a.) care sunt tot atâtea ocazii de odihnire a ochiului cât prilejuri de plonjare a firului narativ în oaze de contemplație care relaxează și înnobilează intenția auctorială. Esențial este un capitol despre o anumită Bunavestire (însoțită de tabloul lui Fra Angelico – Bunavestire – cca. 1437), care contrapune idealul unei purități feciorelnice, al unei inocențe virginale concepției triviale și grosiere pe care o întrețin astăzi majoritatea societăților față de tot ceea ce înseamnă sexualitate și erotism.

Don Rigoberto recunoaște că este plin de prejudecăți privind amorul și decide să le demonteze, hotărând ca pentru prima dată să nu mai facă amor, ci să audă amor: își lipește urechea de formele unduitoare ale soției sale și o ascultă ca pe o mare care își ascunde tainele prin rostogolirile valurilor. Relația amoroasă se naște din spumele acestor ape ca Afrodita, este purificată de traumă, de rană, de preconcepții. Religiozitatea are aspecte de erotism mascat, igiena corporală cunoaște sau poate cunoaște stadii erotice, sărutul unui copil pe ceafă poate fi erotizat. Erotismul nu este un conținut, este o stare, este ceea ce însoțește anumite episoade și momente din viața noastră, izbucnind sub lumina experiențelor ca bobocii de trandafir. Erotică este și traumatizarea sintaxei: eu mi te dăruiesc, ne secătuim etc. (Ceea ce amintește de o vorbă a lui Iv cel Naiv: Ai voie să violezi limba română atâta timp cât de asiguri că îi faci copii frumoși).

Ascunzând și, tocmai prin aceasta, revelând un fundament oedipian, jucându-se cu relația dintre părți în ansamblul întregului, abordând teme care generează, de obicei, pudoare pe o cale care inspiră naturalețe și normalitate, Llosa prezintă, totodată, o lecție de viață care trece dincolo de binele și răul moraliștilor. Este un refuz de a te supune etichetelor care ne orbesc și ne blochează accesul la esența vieții, la ceea ce se află dincolo de drept sau nedrept, corect sau incorect, moral sau imoral. Ceea ce rămâne este Viața… de o inocență care umple toate golurile constitutive omului contemporan cu … apele firescului pe care refuzăm să-l acceptăm de teamă că ne vom confrunta cu noi înșine. O teamă paradoxală dacă ne gândim la faptul că a ne așeza în fața noastră este tot ce ne dorim cu adevărat.

(În prezent citesc Mătușa Julia și condeierul, de la același autor).

S-ar putea să îți placă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *