Calea poemelor

vânătoarea de tristeți abisale

eu mă îndrăgostesc de întristarea ta
când sufletul ți-e alb, neatins,
ai un strigăt de fiară în șoaptă
când îți legi mâinile de rugul aprins.

când desenezi abstract, gălăgios,
frenetic ca Wagner printre stele,
te privesc rătăcind printre gânduri,
te caut și eu printre astrele mele.

ca o mare cu valuri călărind către cer
cântă neascuns inocența întristării tale…
ca-ntr-o pădure bătrână de sute de ani
am pornit vânătoarea de tristeți abisale.

S-ar putea să îți placă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *