**

filosofii care ne tot bat la cap

cu creierul lor în borcan

și poeții cu inima lor în borcan

și noi, care spargem borcane de stânci

și aruncăm minți și inimi în mare

 

tu, dacă te-ai fi trezit într-o dimineață fără auz,

tot ai fi ascultat Mozart pe-o casetă veche

și poate chiar l-ai fi auzit

 

ce se va întâmpla în trecut

lăsăm în mâinile îngerilor

care sapă prin aer cu aripi

ne este frică de întuneric

pentru că imaginația

umple golul luminii,

 

dacă iluzia nu este reală,

atunci de ce mai vorbim despre ea?

cel ce știe, nu știe,

cine nu știe, s-ar putea totuși să știe,

cunoașterea autentică este plimbarea

pe podul dintre tărâmurile

lui știu și nu știu.

(Vezi Socrate cum se plimbă)

 

amintirile ca niște stele care mor

și încă mai luminează până la noi,

un muzeu al inocenței

ca într-un roman de Pamuk

 

sunt oameni lângă noi

care se simt călcați în picioare

mai ceva ca o trecere de pietoni

din București

și care încă așteaptă ca dungile albe

să se estompeze în zbor

 

haide mai bine să bem lumina ca pe limonada

cumpărată din capătul străzii,

 

amnezia minții față de trup

ce bucurie!

să vezi în spatele frunții tale

mai clar decât în fața ei