geamurile înghețate îmi vorbesc despre tine,
când trec porumbeii prin ele
și li se răcește zborul…
camera e întunecată ca un iglu
în care orice eu ucide un altul,
sunt autodistructiv
astăzi nu-ți pot face rău,
o bombă cu ceas,
tic-tac, tic-tac, tic…
va exploda un val de ninsoare cândva…
despart perdelele de ceață
cum dau la o parte draperiile dimineața
și las lumina să-mi aline trupul de lut
cu insistența gospodinelor din România
care spală podelele ca să uite de bătaia de zi cu zi,
gândul lor ce le aruncă pe dor ca pe un covor plutitor
în țările unde li se pierd copiii,
îngropați în morminte de hârtii.
(o hârtie greșită mototolită
și aruncată în coșul de gunoi).
*
Mamă,
mi-e teamă că-ți voi uita chipul într-o zi,
și că atunci mă voi frânge
ca o vrabie răpusă de frigul de noiembrie.
Există puține lucruri pe care nu mi le pot imagina,
iar dintre ele, gândul că într-o zi, la fel ca toți,
și tu vei muri,
mă doare cel mai tare.
și ce libertate e asta, Mamă?
să nu poți trăi fără teroarea
că într-o zi, tot ce-ai văzut,
tot ce-ai simțit,
tot ce a existat în viața ta
o să dispară?
Mi-e frică de multe lucruri, Mamă
și doar în ochii tăi găsesc o clipă de răgaz
să-mi scutur sufletul
cum face toamna cu frunzele,
și să-mi aduc aminte cu dor nemărginit
că nimic nu se pierde din ce am iubit…
*
Privesc o fereastră înghețată,
mă-ngrop în cearșaufurile reci
și mă adâncesc în somn
ca într-un exercițiu pentru moarte.
*