Mă întreb cine îți poate auzi vocea când taci atât de frumos.
Mă întreb cine oare renunță la toate legile și principiile logicii ca să te accepte.
Mă întreb dacă nu ai vrea să fugim mâine amândoi, doar cu hainele… sau fără.
Mă întreb dacă ști unde am mers ca să-ți scriu.
Mă întreb dacă ai aflat că eu ți-am dus prima dată dorul.
Mă întreb cum de reușesc să te văd atunci când zboară vulturii în cerc.
Mă întreb dacă te-a atins și pe tine vântul care mi-a răvășit părul.
Mă întreb dacă ști că te simt cel mai mult atunci când sunt fericit.
Mă întreb cât o să-mi mai vorbești despre râuri, mări și oceane… mie, un înotător atât de priceput.
Mă întreb dacă i-ai spus tatălui tău că suntem aceeași zodie și că ai o afinitate pentru apă și tot ce este umed.
Mă întreb dacă ți-a spus cineva că am adormit după tine într-o seară și că ți-am aranjat o șuviță.
Mă întreb dacă ști că mă simt cel mai mare mincinos când sunt în apropiere de o femeie în care găsesc iluzoriu o fărâmă din tine.
Mă întreb cum se mai gustă buzele tale, cum se mai ating sânii tăi, cum ți se mai sărută gâtul.
Mă întreb dacă nu face cineva toate aceste lucruri.
Mă întreb dacă e bine să mă întreb.
Mă întreb ce-i binele și dacă-l găsesc la tine.
Mă întreb pe ce adresă îi trimiți scrisorile lui Nenea și dacă le citește zâmbind când mai luminează câte un suflet.
Mă întreb dacă o să reușim vreodată să ne prefacem că suntem Moș Crăciun și o să le trimitem copiiilor scrisori scurte. “Nu vei primi nicidoată cadouri pentru că ai fost obraznic. Rudolf te-a văzut seara la tine în cameră când…”
Mă întreb dacă citește cineva scrisorile copiiilor și dacă da, ce anume simte când unul cere o pereche nouă de căști pentru iPhone și unul o pereche nouă de părinți.
Mă întreb dacă te întrebi și tu.
Mă întreb de ce oare mă întreb doar pe mine, dar cu toate acestea aștept răspunsuri de la toți ceilalți.
Mă întreb…