M-am trezit într-o dimineață cu o durere de cap cum rar am avut până acum. Visam în momentul în care ochii mei s-au deschis. Da! Ochii! Mi-am privit ochii în oglinda dreptunghiulară din baia dreptunghiulară a casei dreptunghiulare din localitatea Sânpetru.
Mi-am dat seama în acel moment că ochii mei nu seamănă; nu mă refer la partea fizică, ci la ceea ce transmit ei. Sunt diferiți prin expresie, prin trăirea pe care o emană, de parcă ar corespunde fiecare unei alte părți din mine, unui altui eu.
Ochiul stâng e bucuros, împlinit și luminos, pe când ochiul drept e mai trist, îngrijorat și străbătut de o umbră ușoară.
La fel cred că se întâmplă cu noi toți. Trăim dual, fiind cuprinși în structura unui Yin Yang care încearcă să ne păstreze echilibrul. Mă duc cu gândul la acea minunată icoană a Mântuitorului, în care chipul Lui este împărțit în două: o parte conturată de lumină, de un zâmbet cald, de un ochi liniștit și de o frunte relaxată, toate acestea amintind de binele și de frumosul pe care îl reprezintă Dumnezeu; cealaltă parte, în schimb, prezintă un chip sever, întunecos, cu colțul buzelor lăsat în jos, cu un ochi furios, dur, înfricoșător, căruia i se adaugă ridurile adânci care apar atunci când se încruntă, iar jumătatea aceasta de chip îți aduce aminte că binele poate să-ți facă foarte mult rău atunci când nu-l accepți, nu-l trăiești și nu îl transmiți mai departe, îți amintește de Judecată și de Dreptate. Probabil că fiecare dintre noi ar trebui să avem această icoană în casă.
Dar ochii tăi? Ei cum sunt? Te definesc oare în mod sincer atunci când unul râde binecuvântat și celălalt râde viclean? Și mai ales, te-ai întrebat vreodată care dintre cei doi ochi ești tu cu adevărat?