Vom fi doi bătrâni bolnavi de Alzheimer.
Amândoi avem predispoziţia în sânge.
Eu de la maică’mea care ţipa noaptea în somn că este o străină la ea în dormitor şi de fapt se privea în oglindă.
Tu de la taică’tu care îţi povestea că a avut odată o fiică pe care nu a mai văzut-o de la şaisprezece ani şi de fapt acea fată erai tu.
Ne vom avea unul pe celălalt în casa cu uşi închise pentru amintiri.
Tu mă vei întreba cine sunt.
Eu îţi voi răspunde cine eşti.
Va fi frumos, ai să vezi!
Nu ai spus tu că ţi-ai dori ca doi oameni să facă cunoştinţă de mai multe ori, nu doar odată? Aşa o să fie la bătrâneţe, o să ne întâlnim pe noi înşine de nenumărate ori.
Vom avea mereu parte de noi începuturi care nu duc nicăieri, ci doar deschid alte începuturi care nu duc nicăieri.
Şi ce frumos o să fie când o să avem nişte musafiri cu un copil mic şi o să ne jucăm cu el şi o să le spunem părinţilor lui că au dat naştere unui copil minunat, fără ca măcar să ştim că este nepotul nostru.
Tu o să citeşti mereu aceeaşi carte pe care o ţii din motivele tale personale pe noptieră şi de fiecare dată vei avea impresia că e prima dată când o răsfoieşti. O să-i faci o analiză literară dură şi tot o să-mi vorbeşti despre autor – aşa îţi place ţie să îi conturezi portretul din cuvintele pe care le scrie – şi o să-mi spui:
– Trebuie să aibă părul cenuşiu ca tine, ochii palizi şi decoloraţi ca tine, trebuie să fie înalt şi bine-făcut ca tine, trebuie să fie căsătorit cu o femeie foarte frumoasă ca mine.
Şi nu o să ştii tu, nu o să ştiu nici eu vreodată că acea carte este scrisă de mine.
Eu o să ascult melodiile de la aceeaşi solistă pe un DVD vechi şi o să mă bucur de fiecare dată de vocea femeii care cântă. O să dansăm pe linia melodică, ne vom săruta aşa cum se sărută doi bătrânei pe bancă în parc, discret, să nu-i vadă nimeni. Vom dansa pe vocea ta.
Şi niciunul dintre noi nu va şti ce a fost celălalt. Nu-şi va reaminti momentele frumoase petrecute împreună, nici micile certuri trecătoare, locurile pe care le-au vizitat şi oamenii pe care i-au întâlnit. Ne vom bucura unul de celălalt, mereu de la început, mereu necunoscuţi, apoi cunoscuţi, apoi iar necunoscuţi.
Mă rog doar să murim amândoi odată. Să nu cumva să mor eu primul, iar tu, rămasă în urma mea fără memorie, să ai impresia că nu te-a iubit nimeni vreodată.