Editura: Humanitas
Anul apariției: 1991
Anița Nandriș-Cudla este o emblemă a spiritualității românești. Puternică, hotărâtă, credincioasă, cu un spirit matern de nezdruncinat, cu tărie de caracter, nădejde în Dumnezeu și speranțe în suflet o mie. Această țărancă din Bucovina, trecută prin experiențele istoriei nebuloase din secolul trecut, absolventă a trei clase, iese la lumină și ne povestește viața ei cu sinceritate, cu charismă scriitoricească și cu sufletul plimbându-se pe hârtie.
„20 de ani în Siberia” este un manual de naratologie. Având un stil simplu, dar deschizând înțelesurile cuvintelor spre profunzime așa cum se deschid crinii spre lumină, autoarea scrie așa cum vorbește. Te trezești dintr-o dată că ești în jurul focului, într-o noapte petrecută în pădure, iar vocea Aniței de foarte aproape te conduce foarte departe. Dar nu este doar ea lângă tine, ci și tu lângă ea. Călătorești împreună cu această feminitate neîmblânzită (care aduce aminte pe alocuri de Vitoria Lipan și de Zuleiha din romanul lui Guzel Iahina) atât în Bucovina începutului de secol, cât și în ghețurile Siberiei. Imaginile sunt vii, emoțiile trec prin vene.
Anița are o personalitate complexă, iar trăsătura definitorie a acesteia este simțul matern covârșitor. Pentru această româncă, viața proprie și cea a copiilor ei se identifică perfect. Orice ar face, se gândește la ei, dacă sunt sănătoși, dacă au ce mânca, se roagă pentru ei, îi iubește cât un Everest în lumea trăirilor. Anița este simplitatea inteligentă, sufletul arzător, credința nezdruncinată, maternul existențial, speranța reîntoarsă acasă. O să vă dau doar un exemplu pe care nu-l voi putea uita prea curând. Anița nu este doar o mamă, ci și o fiică iubitoare. Aflată în trenul pentru deportați, fiind bulversată și îndurerată de gândul că mama ei a rămas bolnavă și neputincioasă acasă, scrie un mesaj cu creion chimic pe o hârtie, o introduce într-o sticlă și o aruncă pe fereastra trenului, în speranța că cineva din sat o va găsi și va avea grijă de mama ei. Iar încercarea Aniței reușește: mesajul este găsit de un sătean, iar mama este îngrijită. Mi se pare momentul cel mai pregnant care descrie frumusețea și gingășia sufletească a acestei femei.
Cărțile au obiceiul de a-ți intra în sânge. Îți treci mâinile peste pagini așa cum mângâi pielea moale de la încheieturi a cuiva drag. Inspiri mirosul proaspăt de pagini abia ieșite din tipografie așa cum adulmeci aerul lăsat în urmă de trecerea persoanei pe care o iubești în secret. Privirea taie rândurile ca o sabie. Este o formă de bovarism în fiecare dintre noi, o tendință de a crede tot mai mult în lumile pe care le citim pe măsură ce le trăim. „Frumoasa minciună” i-ar spune Llosa. Toți citim pentru că suntem ființe care nu vor să sufere.
Gogol este unul dintre marii părinți ai literaturii ruse. Romanul, atât de muncit, iubit și urât totodată de autorul lui a avut pentru literatura rusă efectul pe care l-a avut, probabil, „Ion” al lui Rebreanu pentru literatura română: a deschis drumuri.
Pusă în slujba unui realism psihologic, comportamental, monografic, cu aspect de frescă socială, cartea pictează un tablou larg nu doar al societății rusești, ci și al societății din toate timpurile: astăzi, relațiile sociale s-au schimbat, nu mai există moșieri și țărani legați de glie, oamenii nu mai pot fi vânduți ca pe niște bunuri de alți oameni, iar faptul că te-ai născut într-o familie cu un nume prestigios nu-ți mai asigură, ca înainte, aceleași beneficii și avantaje – majoritatea principiilor, însă, se păstrează.
„Suflete moarte” este un roman psihologic, social, monografic, care surprinde un inventar bogat de principii economice („Sufletele moarte” fiind punctul nodal al afacerilor protagonistului), dar este totodată și un manual pentru gentlemani, surprinzând un personaj principal bogat, rotund, complex – Cicikov, care are ceva din viclenia diavolilor lui Bulgakov, este un maestru al comunicării verbale și un cunoscător fin al modului în care simplele cuvinte pot determina căderea sau înălțarea unor imperii.