Calea poemelor

exercițiu de îmblânzit toamna

 

 

geamurile înghețate îmi vorbesc despre tine,

când trec porumbeii prin ele

și li se răcește zborul…

camera e întunecată ca un iglu

în care orice eu ucide un altul,

sunt autodistructiv

astăzi nu-ți pot face rău,

o bombă cu ceas,

tic-tac, tic-tac, tic…

va exploda un val de ninsoare cândva…

despart perdelele de ceață

cum dau la o parte draperiile dimineața

și las lumina să-mi aline trupul de lut

cu insistența gospodinelor din România

care spală podelele ca să uite de bătaia de zi cu zi,

gândul lor ce le aruncă pe dor ca pe un covor plutitor

în țările unde li se pierd copiii,

îngropați în morminte de hârtii.

(o hârtie greșită mototolită

și aruncată în coșul de gunoi).

Gândirograme

Este normal să te simți anormal uneori

Oricât de mult te-ai strădui, unele lucruri nu pot fi reparate. Prin existența lor urlă la tine că viața nu înseamnă doar momente fericite, doar oameni buni, doar frumos și pace. Sunt momente în care nimic nu te poate scăpa: nicio gură de aer care să te învioreze, nicio privire spre cer care să te facă să crezi că ești împlinit, nicio amintire frumoasă care ai fi vrut să nu fie niciodată o amintire tocmai pentru că asta presupune să nu o mai poți trăi cu adevărat din nou.

Sărut22Timpul sparge lucrurile, iar timpului nu-i pasă de asta. Are un arsenal întreg de pietre cu care să arunce în vitrinele tale. Încearcă tu să vorbești cu timpul; poate o să reușești. Spune-i că oricât de mult l-ar durea asta, oamenii îl iubesc doar atunci când simt că nu există. Întreabă-l care mai este relația lui cu moartea; o mai hrănește, o mai îngrijește, îi mai alăptează copiii la piept?

Lucrurile se pierd… Nu putem să facem nimic în legătură cu asta. Sunt zile în care te vei simți neputincios în fața timpului, iar dacă nu te vei simți astfel, ar fi cazul să te întrebi ce se întâmplă cu tine. În zilele acelea, vei închide ochii și nu vei auzi nimic, nu vei ști cât de departe poți să mergi ca să te cunoști. Tu nu ai simțit niciodată până acum că adăpostești pe cineva în interiorul tău? Un străin care doarme și tace adesea, pe care-l alimentezi cu sângele tău precum o mamă care-și ține în viață pruncul nenăscut? Cine este acel cineva? Cine este asemenea unui vis care, deși se petrece în capul tău, te face să crezi cu o convingere formidabilă că tu ești în capul lui?

sărutEste normal să te simți anormal uneori. Există clipe în care niciun braț nu va putea să te îmbrățișeze destul de strâns, niciun fum de țigară nu-ți va pătrunde destul de adânc în plămâni și niciun sărut nu te va face să crezi că tocmai ai scos afară străinul din tine. Poate că nu ar trebui să încerci asta. Dacă săruți pe cineva și te gândești la cum vrei să scapi de străinul din tine, sunt toate șansele ca voi doi să faceți schimb și să fie nevoie să adăpostești străinul altuia.

Iar asta poate fi cu mult mai rău.