(a)duceri

preaplinul

Am fost secătuit de mine până să-ți ating călcâiele în seara aceea fără de sfârșit. Scriu din preaplin sufletesc, atunci când pocalul inimii mele se umple și dă pe afară, iar vinul roșu se prelinge în jos, pe picior, se rotește în jurul suportului își caută loc să se scurgă. Mă scurg.

Tot ceea ce țineți în mâini sunt eu frânt, prelins, zdrobit, adâncit, împovărat, îndurerat, însingurat, neatins, neiertat, pătimit și pătimitor. Cine sunt, Doamne? Eu nu înțeleg și caut, zbătut între credință și tăgadă ca un eu arghezian în carcerele disperării. Ceea ce țineți în mâini nu sunt eu. Sunt Eul.

Astăzi ceva s-a schimbat. Stau pe terasă și picioarele mele goale ating gresia arsă de soare. În fața mea, neliniștită, marea. În dreapta mea, nepovestită, mama. În stânga mea, un local din care răzbat până la noi melodii românești vechi. Un drum care face o curbă spre stângă. Vântul adie ușor. Pescărușii planează deasupra orizontului înfrățit între cer și mare, trecând de-o parte și de alta, ba înălțându-se și înconjurându-se de cerul roșiatic, ba coborând în misterul mărilor adânci. Câțiva oameni se plimbă pe faleză și mă gândesc din nou: Câtă viață! Ce caut eu aici într-un singur trup? De ce nu sunt în toți? De ce nu pot trăi toate viețile acestea deodată? Mie nu-mi ajunge viața mea! Mă auziți?

Îmi aduc aminte de Papini, singurândul, neînțelegândul, neiubindul Papini care atât a suferit pentru o idee: Totul. Fiecare om tânjește măcar o singură dată în viață, chiar și fără să știe, după Tot și ce i se oferă? Nimic. Un nimic asemenea nisipului ce ți se scurge printre degete. Sunt sigur că pot muri chiar acum și asta mă face cu adevărat să trăiesc. Nu înțeleg nimic și asta mă face să mă simt natural.

Apăs tastele acestui laptop fără să le privesc așa cum un pianist trece de la o clapă la alta cu frenezie, știindu-le mai bine decât pe centimetrii de piele ai trupului persoanei iubite. Nu am nevoie să văd unde merg degetele mele ca să știu unde se înalță sufletul meu. Am căzut în tăcere. Mama și-a dat seama și a plecat, m-a lăsat în buna mea singurătate. Scrisul este terapia mea. Scrisul este existența mea. Nu trăiesc dacă nu scriu. N-am mai scris de mult timp…

Asta se va opri acum. Ce voi scrie, mă întrebi, dragul meu cititor, stimabilule, ironicule, prietenule, iubite cititor fără de care nu exist. Cere și ți se va da, taci și vei auzi. Nu ai fi venit niciodată dacă nu ai fi știut că vei rămâne.

Gândirograme

A trăi cu urâtul din tine

UrâtulSunt momente în viața oricărui om în care te simți murdar și hidos, în care ai impresia că oricât de mult ai încerca să te cureți, pur și simplu nu poți îndepărta tot străinul din tine, nu poți albi tot întunericul care s-a lăsat în cele mai adânci lăcașuri ale sufletului tău, nu poți smulge toate buruienile sălbatice care se răspândesc cu o forță de supraplante și te seacă de energii.

În astfel de momente te privești în oglindă și vezi cea mai ilustră reprezentare a urâtului și în mod irațional, te placi și te detești în același timp. Ai vrea să te despoi de piele, să-ți rupi mușchii și să-ți spargi oasele, și abia apoi să te privești din nou și să nu mai vezi nimic pentru că este mai comod să ucizi urâtul decât să trăiești cu el.

Te speli pe mâini cu apă fierbinte ca un Ponțiu Pilat care nu-și mai amintește de nicio culoare chipul lui Iisus, ci doar mâinile lui pe care le privea atunci când pronunța sentința. Îți speli ochii pentru ce ai văzut, urechile pentru ce ai auzit și mai ales gura pentru ce ai vorbit, iar disperarea a tot ce este anormal, dezastruos și de neatins în tine te face să-ți fie sete în piept, nu în gât și își mai înfige o gheară în carnea ta pe care se urcă cu o răbdare pe care doar răul este în stare să o hrănească.

Dacă te simți în felul acesta, cea mai apropiată scăpare este să accepți urâtul, să te îmbraci cu el așa cum probezi o bluză într-un magazin, iar în cel mai bun caz, să te lupți atât de mult pentru frumosul din tine, încât haina răului să ardă atunci când îți atinge pielea.

Calea poemelor

Nenăscuţi

nenascutisufletele copiiilor mei
desenează pe pereţi albi
cu marker permanent.

se aleargă prin casă,
se ceartă, se împacă.
dorm în acelaşi pat.

sufletele copiilor mei
mă sărută pe creştet,
mă ţin în braţe strâns.

ei îmi sunt aproape
dar nu s-au născut încă.
se inspiră din mine.