Era ora şase dimineaţa când un tren mi-a pătruns în suflet cu mai mulţi kilometri pe oră decât clipele în care am trăit cu adevărat. Mă trezisem şi mă durea lumea atât de tare încât mă întrebam dacă eu locuiesc în ea sau ea trăieşte în mine. Scriam sms-uri peste sms-uri, din nou şi din nou, iar ele plecau pentru…
Sunt dimineţi când mă trezesc nefericit. Aşa, fără motiv. Mama mă aşteaptă cu cafeaua făcută. Zâmbeşte. Chiar şi atunci când plânge odată la zece ani, ea tot zâmbeşte în acelaşi timp. O am pe mama. La prânz ne strângem toată familia la masă. Avem ce mânca. Citesc dintr-o carte bună şi ascult câteva melodii-pe-suflet. Pot vedea şi pot auzi. Mă…
-Hei, tu! Uite o mare a vieţii albastre. Ţi-am adus o undiţă făcută de mână de om. I-am ataşat cel mai rezistent fir pe care l-am găsit la Petru Pescarul. Are plumb greu de suferinţă şi plută uşoară de credinţă. Am ales un semn de întrebare drept cârlig, ştii doar că astfel se prind peştii visători. Pentru momeală recomand să folosim o fâşie de Artă: o să răspândească mireasma în adâncuri, iar peştii, o… sărmanii de ei, se vor lăsa conduşi de dorinţe şi guvernaţi de plăceri, se vor repezi plini de frenezie şi lipsiţi de sine, ca mai apoi, vârful cârligului să-i străpungă fără milă.
În urmă cu câteva luni, am participat la o petrecere festivă. Am fost aşezat la o masă cu vreo zece persoane, dintre care cunoşteam din vedere vreo două fete, alături de care am conversat iniţial într-o manieră rece şi protocolară.
O fată se juca cu două furculiţe, încercând să le echilibreze cu concentrarea unui copil care pune tot sufletul în ceea ce face. Am privit-o amuzat cum s-a bosumflat când furculiţele au căzut, scoţându-şi uşor buza de jos în afară într-un gest seducător. Văzând că o analizez cu atenţie, m-a privit zâmbind şi mi-a făcut cu ochiul.
Mireasa urcă treptele spre uşa bisericii.
Înainte de a păşi pragul, întoarce capul pentru ultima dată. O dacie albă cu număr de Bucureşti parchează în apropiere. Din ea iese un bărbat tânăr, înalt, brunet, cu lacrimile curgându-i şiroaie pe obraji. Îşi acoperă buzele cu mâna pentru că nu-i vine să creadă ce se întâmplă.
O sunase în urmă cu două săptămâni. Regreta că a lăsat-o să plece. O iubea. A rugat-o să se întoarcă. Ea i-a răspuns că se mărită.
Iar el a spart telefonul.
– Aş putea fi Lolita unui gând. – De ce să nu fii Lolita mea? – Sunt a ta în toate felurile posibile. Gândul nu mă are. De aceea aş putea fi a lui. – De ce ai vrea să aparţii unui gând? – Ca să-l ispitesc, apoi să-l împlinesc şi la urmă să-l părăsesc. – În acest fel…
Bunica era femeie înaltă şi subţire. Avea ochii căprui şi îşi purta părul alb într-un coc strâns pe care îl ascundea sub basma.
Era omenoasă aşa cum sunt persoanele de la munte. Şi harnică foc. Dacă se simţea singură şi te vedea pe drum, venea spre tine cu mâinile împreunate la spate, mergând încet şi legănat, te întreba ce mai faci şi dacă vrei să o vizitezi. Tu te bucurai nespus şi o urmai pentru că ştiai că prepară cea mai gustoasă mâncare din lume, chiar dacă de la ea a învăţat să gătească şi maică-ta care te hrănea în fiecare zi. Era ceva special în bucătăria bunicii.
I – George abia împlinise optsprezece ani. Era un tânăr chipeş, înalt, cu umeri laţi, un zâmbet fermecător şi cu o sclipire de om inteligent în privire. Avea toate trăsăturile unui gentleman adevărat: era educat, galant, avea un comportament ales şi ajuta pe oricine se afla la nevoie, implicându-se trup şi suflet în tot ceea ce făcea.
Părul lui brunet era întotdeauna răvăşit ca al unui puştan abia venit de pe terenul de joacă, în majoritatea timpului ţinându-l ascuns sub o şapcă roşie, tocită după atâţia ani de purtat.
Aparţinea unei societăţi în care să trăieşti rămăsese încă o bucurie.
Vom fi doi bătrâni bolnavi de Alzheimer.
Amândoi avem predispoziţia în sânge.
Eu de la maică’mea care ţipa noaptea în somn că este o străină la ea în dormitor şi de fapt se privea în oglindă.
Tu de la taică’tu care îţi povestea că a avut odată o fiică pe care nu a mai văzut-o de la şaisprezece ani şi de fapt acea fată erai tu.
Ne vom avea unul pe celălalt în casa cu uşi închise pentru amintiri.
Tu mă vei întreba cine sunt.
Eu îţi voi răspunde cine eşti.