Calea poemelor

În memoria căderii

Lumea în care trăim este un uriaş muzeu

în memoria căderii.

Aici a aşezat Dumnezeu marea

ca un ochi deschis spre cer, neliniştit, însetat, sărat

ca să mai arunce Dumnezeu câte o privire din singurătatea Cerului Său

şi să spună: Uite ochiul lumii în care aterizează toţi cei ce mor şi li se duce dorul.

Dincolo a presărat Dumnezeu munţii ca o gospodină care presară sare în oala de pe aragaz

şi a zis Dumnezeu: Uite spasmul pământului, ca să dea mai mult gust verdelui, să fie veşnic admirat şi niciodată atins.