Biblioteca Orașului

„Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov – Sau despre răul care face bine

Titlu original: „Мастер и Маргарита”

Editura: Litera

Anul apariției: 2014

Număr de pagini: 492

 

 

„Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov este, fără doar și poate, o carte masivă din multe puncte de vedere: al numărului de pagini, al conținutului, al renumelui etc. Mi-am cumpărat cartea în urmă cu vreo doi ani pentru că auzisem multe aprecieri la adresa ei și m-am hotărât să o am în bibliotecă pentru când va veni momentul ei.

Acum pot să spun că am citit-o exact atunci când a trebuit și mi-a plăcut la nebunie!

Mă așteptam să citesc un roman impresionant pentru că este scris de un rus și, ei bine, rușii sunt numărul 1 în topul romancierilor. (Poza de mai jos îi înfățișează pe Bulgakov și Dostoievski fiind foarte concentrați pe ceva anume. Cât de tare, nu?)

Senzația pe care ți-o dau primele 100 de pagini ale cărții este că ți se deschide un imens edificiu, că pătrunzi într-o sală cu o mulțime de fațete pe care încep să fie pictate scene, din care personajele ies și se întrupează ca să-ți vorbească. Un roman asemenea unei păpuși rusești, cum bine i-a spus Serghei Ermolinski în prefața de la prima traducere în limba franceză (1968), o Matrioșka ce nu încetează să se deschidă la nesfârșit și care te aruncă din Moscova anului 1930 în Ierusalimul de acum 2000 de ani. La început separate, ele ajung să se întâlnească față în față și să prindă sens prin destinul celor două personaje care oferă titlul cărții. Pentru că temporalitatea nu prea există în acest roman rusesc.

Tema principală a romanului este o vizită a diavolului în Uniunea Sovietică. Acesta, numit profesorul Woland, împreună cu suita sa, formată din Koroviev (Fagot), Azazello, motanul Behemot și vrăjitoarea Hella, se instalează în apartamentul 50 din clădirea cu nr. 302 bis de pe strada Sadovaia și terorizează societatea rusească prin jocurile lor halucinante. Oamenii care se întâlnesc cu membrii grupului diavolesc fie dispar fără urmă, fie mor, fie înnebunesc. Iar dintre cele trei, ultima variantă pare cea mai dureroasă. Bulgakov creează o mulțime de scene ce denotă un fantastic delicios (încadrându-se, printre altele, realismului magic) pe care le pune în seama diferitelor personaje care cad pradă celor vicleni (pentru că diferența dintre rău și viclean este că vicleanul este un rău inteligent, iar personajele amintite sunt, fără îndoială, foarte inteligente).

Personal, am găsit trei căi de interpretare a romanului: