Biblioteca Orașului

„20 de ani în Siberia. Amintiri din viață” de Anița Nandriș-Cudla

 

Editura: Humanitas

Anul apariției: 1991

 

 

Anița Nandriș-Cudla este o emblemă a spiritualității românești. Puternică, hotărâtă, credincioasă, cu un spirit matern de nezdruncinat, cu tărie de caracter, nădejde în Dumnezeu și speranțe în suflet o mie. Această țărancă din Bucovina, trecută prin experiențele istoriei nebuloase din secolul trecut, absolventă a trei clase, iese la lumină și ne povestește viața ei cu sinceritate, cu charismă scriitoricească și cu sufletul plimbându-se pe hârtie.

„20 de ani în Siberia” este un manual de naratologie. Având un stil simplu, dar deschizând înțelesurile cuvintelor spre profunzime așa cum se deschid crinii spre lumină, autoarea scrie așa cum vorbește. Te trezești dintr-o dată că ești în jurul focului, într-o noapte petrecută în pădure, iar vocea Aniței de foarte aproape te conduce foarte departe. Dar nu este doar ea lângă tine, ci și tu lângă ea. Călătorești împreună cu această feminitate neîmblânzită (care aduce aminte pe alocuri de Vitoria Lipan și de Zuleiha din romanul lui Guzel Iahina) atât în Bucovina începutului de secol, cât și în ghețurile Siberiei. Imaginile sunt vii, emoțiile trec prin vene.

Anița are o personalitate complexă, iar trăsătura definitorie a acesteia este simțul matern covârșitor. Pentru această româncă, viața proprie și cea a copiilor ei se identifică perfect. Orice ar face, se gândește la ei, dacă sunt sănătoși, dacă au ce mânca, se roagă pentru ei, îi iubește cât un Everest în lumea trăirilor. Anița este simplitatea inteligentă, sufletul arzător, credința nezdruncinată, maternul existențial, speranța reîntoarsă acasă. O să vă dau doar un exemplu pe care nu-l voi putea uita prea curând. Anița nu este doar o mamă, ci și o fiică iubitoare. Aflată în trenul pentru deportați, fiind bulversată și îndurerată de gândul că mama ei a rămas bolnavă și neputincioasă acasă, scrie un mesaj cu creion chimic pe o hârtie, o introduce într-o sticlă și o aruncă pe fereastra trenului, în speranța că cineva din sat o va găsi și va avea grijă de mama ei. Iar încercarea Aniței reușește: mesajul este găsit de un sătean, iar mama este îngrijită. Mi se pare momentul cel mai pregnant care descrie frumusețea și gingășia sufletească a acestei femei.

Biblioteca Orașului

Frumoasa captivitate

Fericire. Acesta este cuvântul cu care asociez inevitabil scurta (prea scurta) lectură a acestei cărți. Opt povești de iubire. Opt ipostaze ale feminității. Opt măști ale aceleiași identități.

Cartea lui Schmitt este o apologie a secretelor, a măștilor care ajung să se sperie de ele însele, o minunată descriere a psihologiei feminine (realizată cu atâta acuratețe încât te surprinde că un bărbat a putut să scrie aceste nuvele), un deliciu pentru orice cititor.

Este genul de carte care îți rămâne în minte mult timp după ce ai terminat-o de citit, care se prelungește în sufletul tău ca un tablou al cărui peisaj se întinde dincolo de rama lui. Schmitt are prețiosul talent al verosimilității, mânuiește magia de a te iluziona în cel mai frumos mod cu putință, de a te face să uiți că citești. În paginile acestei cărți trăiești în cel mai profund mod. Cuvintele te atrag într-un vârtej din care nu te poți sustrage și este, poate, cea mai frumoasă formă de captivitate.

Cred în această carte așa cum personajele ei cred în fericire, firul care leagă destinele celor opt femei cu vieți dintre cele mai diverse. Autorul creionează o adevărată meteorologie a stărilor mentale: ploaia, furtuna, canicula sunt proiecții ale frământărilor de conștiință, pluvialul este o constantă a nemuririi; ca într-o poezie de Bacovia, ploaia promite să nu se mai termine vreodată. De asemenea, autorul stăpânește farmecul finalului prin care conferă textelor un aspect circular – tehnica utilizată este aceea a dezintegrării, a disoluției, a unei linii care șerpuiește tumultuos pentru a se închide apoi într-un cerc prin limbaj, prin repetarea unor secvențe-cheie care codifică și decodifică mesajul în același timp. Cele opt ipostaze ale aceleiași feminități sunt în căutarea disperată a unei fericiri pe care o simt atât de aproape, dar pe care nu o pot atinge… și nicicând autorul nu promite cititorului că vreun personaj de-al lui a atins acest ideal uman prin excelență. Dar îi prezintă lupta către fericire, care poate dura uneori o viață întreagă.

Fascinația acestei cărți constă în seducția unei promisiuni suspendate în aer care se află în conformitate cu ceea ce afirma William James:

A încerca să înțelegi conștiința umană este de parcă te-ai strădui să aprinzi lumina destul de repede încât să vezi cum arată întunericul.

PS: Povestea „Odette Toulemonde” a fost ecranizată în anul 2006 de către autor.