Cărţi la fereastră, Luminile Oraşului

Recenzie: ,,Portret al artistului la tinereţe” de James Joyce

Portret al artistului la tinerete

Titlu original: ”A Portrait of the Artist as a Young Man”

Editura: Litera

Anul apariţiei: 2014

Goodreads: 3.59

Număr de pagini: 304

Am auzit pentru prima dată de James Joyce la liceu, într-o oră foarte frumoasă, în care dirigintele meu ne-a recomandat o listă de lecturi. Nu i-am dat o mare importanţă atunci, dar s-a întâmplat să o primesc cadou de ziua mea din partea unor colegi. Am citit-o în vară, dar nu cred că acesta este singurul motiv pentru care simţeam atâta lumină în jurul meu…

Aleea prozelor, Drumul cu oameni

Tinerii bătrâni

Erau ierni reci când eram mici. Deşi tineri, mulţi dintre noi eram deja foarte bătrâni. Eram vreo cinci verişori care ne strângeam la bunica în seara zilei de 23 decembrie. Ne pregătea ,,camera noastră”. Când stăteam cu obrazul lipit de perna mereu moale şi albă, auzeam pe de o parte lemnele care trosneau în sobă, iar pe de altă parte fulgii de zăpadă care băteau în fereastra de deasupra mesei.

Eu dormeam mereu la margine pentru că adesea eram singurul băiat, iar fetelor le era teamă de ce se putea afla în întunericul dens care ne despărţea de focul ce se ivea prin uşiţa de fier a sobei.

Pe bunica o colindam prima. Toţi tinerii din sat începeau colindul de la casa ei. Ne oferea mere, covrigi şi bomboane cu zâmbetul pe buze, iar apoi ne săruta pe toţi pe frunte şi era fericită alături de noi. Pe atunci nu aveam telefoane performante ca să facem poze, dar imprtalizam momentele cu un alt fel de aparate, aflate în interior. Secretul lor era că focalizau într-un timp foarte rapid.

Era o femeie pe un deal de deasupra satului, iar ea ne dădea gogoşi calde. Cât timp colindam, ea frământa aluatul pentru următorii colindători şi ne dădea să gustăm ţuică fiartă pe ascuns.

Noi ne-am mărit şi ne-am îndepărtat, bunica şi femeia după deal au murit, iar în zilele noastre cei bătrâni de şapte ani au întinerit la şaisprezece. Nu ninge de Crăciunul acesta, nici focul nu mai arde în sobă, nu am mai dormit pe perna aceea de atâta timp…

În zilele acestea cu mult soare în decembrie, ne strângem şi colindăm profesorii şi oamenii dragi nouă cu o chitară şi voci din suflet. Dar nimic nu mai este ca înainte…

Colind1

Colind2 colind3

Calea poemelor

Singurătate

687c4194470dce68db6c865018cd19c9umbra mea  

se ridică

de pe pământ,

împarte o tăcere

cu mine,

după care 

îşi caută 

alt trup

care să

o găzduiască,

iar eu rămân

în cel mai profund

tip de singurătate.

până şi umbra mea

m-a părăsit

pentru altcineva. 

Behind the book

Behind the book: Trimiterea manuscrisului către edituri

10496252_545223418922553_8665829236197792849_oDacă săptămâna trecută am vorbit despre scrierea propriu-zisă a cărţii, astăzi vom discuta despre următoarea etapă: trimiterea manuscrisului către mai multe edituri.

Este important să respecţi faptul că trebuie să fii în deplin acord cu ceea ce ai scris. Nu uita să laşi manuscrisul deoparte pentru o perioadă şi să-l citeşti de cinci, zece, de o sută de ori dacă este nevoie. Fiecare modificare pozitivă îţi poate creşte şansele de a fi publicat. Oferă cartea şi altor persoane apropiate şi de încredere: aşteaptă păreri, discută şi încearcă să fii cât mai obiectiv, chiar dacă nu este deloc uşor.

După ce ai terminat de revizuit textul, poţi să te gândeşti la trimiterea lui către edituri. Recomandarea mea este să-ţi faci o listă cu editurile din România, de la cele mai mari la cele mai mici: caută pe internet, analizează-ţi cărţile din bibliotecă, vezi la ce edituri sunt publicate şi care dintre ele a publicat cărţi de acelaşi gen cu a ta. Analizează apoi modalitatea prin care poţi trimite manuscrisul către acestea: majoritatea vor dori să îl trimiţi în format electronic pe mail, alături de un CV, altele vor aborda varianta mai veche şi îţi vor cere să-l trimiţi prin poştă la sediul editurii lor etc. Trimite la cât mai multe edituri. Nu se ştie care dintre ele va fi interesată de manuscrisul tău.

Behind the book

Behind the book: De la idee la carte

favicon,,Behind the book” este un proces prin care se urmăreşte evoluţia unei cărţi de la stadiul de idee la stadiul de format tipărit. El a apărut prima dată în America, dar s-a extins rapid şi în celelalte state ale lumii prin diferite metode, fie sub formă de videoclipuri încărcate pe YouTube, fie ca postări pe blogul personal ( variantă pe care o voi adopta şi eu ) sau alte variante prin care autorul transmite toate etapele publicării unei cărţi către cititorii lui.

O carte îşi are izvorul în autorul ei. Din acest motiv consider că scriitorii sunt artiştii care se apropie cel mai mult de Dumnezeu – ei creează lumi, oameni şi poveşti de viaţă. Bineînţeles că fiind o artă, scrisul este strâns legat de talentul şi menirea unei persoane. De cele mai multe ori, tendinţa de a scrie se află încă de la naştere în interiorul omului şi iese la suprafaţă la o vârstă foarte fragedă, fiind adesea declanşată de un eveniment marcant din viaţa persoanei respective. Pot fi însă şi excepţii.

De cele mai multe ori, persoanele care scriu se vor apropia într-un fel sau altul şi de citit. Un autor asemăna la un moment dat cititul cu un sac foarte încăpător, care se umple treptat cu fiecare carte citită. Nu poţi scoate ceva bun dintr-un sac lipsit de informaţii.

După ce se formează cadrul favorabil în mintea persoanei respective, cadru format din substratul dat de talent, stratul dat de cunoştinţele dobândite în timp şi adstratul dat de imaginaţie şi viziune, are loc o nouă etapă: apariţia ideii care declanşează spiritul scriitoricesc. Această idee poate apărea în timp ce te plimbi cu trenul cum s-a întâmplat în cazul lui J.K.Rowling, în timp ce te uiţi la televizor ca în cazul lui Suzanne Collins sau printr-un vis ca în cazul meu. Ce se poate afirma cu certitudine este că ideea nu apare pur şi simplu de nicăieri: ea este ascunsă dinainte în subconştientul tău, se formează şi acumulează informaţii, se conturează şi devine complexă fără ca tu să-ţi dai seama.

Calea poemelor

Nenăscuţi

nenascutisufletele copiiilor mei
desenează pe pereţi albi
cu marker permanent.

se aleargă prin casă,
se ceartă, se împacă.
dorm în acelaşi pat.

sufletele copiilor mei
mă sărută pe creştet,
mă ţin în braţe strâns.

ei îmi sunt aproape
dar nu s-au născut încă.
se inspiră din mine.

Aleea prozelor, Drumul cu oameni

Cuvinte pentru Calliope ( 1 )

dora2Era ora şase dimineaţa când un tren mi-a pătruns în suflet cu mai mulţi kilometri pe oră decât clipele în care am trăit cu adevărat.

Mă trezisem şi mă durea lumea atât de tare încât mă întrebam dacă eu locuiesc în ea sau ea trăieşte în mine. Scriam sms-uri peste sms-uri, din nou şi din nou, iar ele plecau pentru totdeauna şi nu se mai întorceau. Eram la un vagon de lumină distanţă. Abia descoperisem legea iubirii de om, îţi reaminteşti? Erau ecuaţii lungi cu calcule complicate, iar eu te amplificam mereu la doi şi tu mă multiplicai, mă egalai şi mă dezvoltai. La sfârşit eram ca două cercuri care formează împreună un ∞, mereu indecis, mereu cu minus, mereu cu plus, niciodată amândouă. Vorba lui Nichita: Şi dacă iubirea ar avea cifre, ce matematică! Sau cum era?

Am rămas lipit, turtit, sfâşiat de ş(s)ine, fără bilet, fără bani, doar cu un suflet pustiu care nu poate trece dintr-un vagon în celălalt. Haide să atingem soarele cu tălpile, mai vrei? Spune-mi, în ce univers trăim? Ce fel de lume ar accepta să fiu singur printre oameni şi plin de oameni când sunt doar eu?

Aleea prozelor

Fericire relativă

fericire relativaSunt dimineţi când mă trezesc nefericit. Aşa, fără motiv.
Mama mă aşteaptă cu cafeaua făcută. Zâmbeşte. Chiar şi atunci când plânge odată la zece ani, ea tot zâmbeşte în acelaşi timp. O am pe mama.
La prânz ne strângem toată familia la masă. Avem ce mânca.
Citesc dintr-o carte bună şi ascult câteva melodii-pe-suflet. Pot vedea şi pot auzi. Mă pot bucura.

Mă plimb după aceea cu prietenii şi glumim. Pot merge şi pot vorbi.
O fată din şcoala mea a murit din cauza unui anevrism cerebral. Eu sunt sănătos şi trăiesc.
Seara mă aşez în pat, unde este atât de bine! Am unde să dorm.
Dimineaţa următoare mă trezesc fericit. Aşa, din foarte multe motive.

Aleea prozelor, Luminile Oraşului

Peştele-busolă

pestele-busola1-Hei, tu! Uite o mare a vieţii albastre. Ţi-am adus o undiţă făcută de mână de om. I-am ataşat cel mai rezistent fir pe care l-am găsit la Petru Pescarul. Are plumb greu de suferinţă şi plută uşoară de credinţă. Am ales un semn de întrebare drept cârlig, ştii doar că astfel se prind peştii visători.                                             Pentru momeală recomand să folosim o fâşie de Artă: o să răspândească mireasma în adâncuri, iar peştii, o… sărmanii de ei, se vor lăsa conduşi de dorinţe şi guvernaţi de plăceri, se vor repezi plini de frenezie şi lipsiţi de sine, ca mai apoi, vârful cârligului să-i străpungă fără milă.