Bunica era femeie înaltă şi subţire. Avea ochii căprui şi îşi purta părul alb într-un coc strâns pe care îl ascundea sub basma.
Era omenoasă aşa cum sunt persoanele de la munte. Şi harnică foc. Dacă se simţea singură şi te vedea pe drum, venea spre tine cu mâinile împreunate la spate, mergând încet şi legănat, te întreba ce mai faci şi dacă vrei să o vizitezi. Tu te bucurai nespus şi o urmai pentru că ştiai că prepară cea mai gustoasă mâncare din lume, chiar dacă de la ea a învăţat să gătească şi maică-ta care te hrănea în fiecare zi. Era ceva special în bucătăria bunicii.