Calea poemelor

Domnul Iulian și ultima vară a sa

Iulian era fratele Ellei,

cu câțiva ani mai mic.

Suferea de cancer de ceva timp

și în fiecare vară înainte de a pleca ne spunea:

acum este ultima dată când ne vedem,

e ultima vară a mea,

iar vara următoare ne întâlneam din nou și spunea,

acum este ultima vară a mea.

Dar domnul Iulian era un luptător, n-o știa,

era doar precaut cu noi, nu voia,

să ne facă să suferim când vom afla

că a avut dreptate ultima dată,

fusese ultima vară a sa. 

**

filosofii care ne tot bat la cap cu creierul lor în borcan și poeții cu inima lor în borcan și noi, care spargem borcane de stânci și aruncăm minți și inimi în mare   tu, dacă te-ai fi trezit într-o dimineață fără auz, tot ai fi ascultat Mozart pe-o casetă veche și poate chiar l-ai fi auzit   ce se…

*

sofism este și momentul când mă îmbrățișezi dar te gândești la altcineva. gândacul din inima lui Kafka avea nevoie doar de un gest de tandrețe ca să redevină Om dar nu mai exista pe lume niciun om care să mângâie, ci doar cei care aruncă piatra. lumea noastră – ce stâncă abruptă! oamenii caută pretutindeni nimicul și uneori chiar îl…

Vis în visare

Visam uneori că muriseși, iar eu nu știam,

aflam mereu prea târziu.

Lumea venea să te vadă, fețe ciudate, mult negru,

numai părinții tăi nu erau nicăieri, nu credeau.

Stăteai cu ochii închiși,

cu spatele pe vârful unui deal.

Nu urca toată lumea să te vadă.

Când te-am găsit acolo,

ca-ntr-un basm,

o Frumoasă Adormită De Tot,

aș fi vrut să se deschidă Cerurile toate și să spună:

„Și v-am păcălit așa!”

să te trezești și să-mi cazi în brațe,

cu tot riscul de a ne rostogoli  ca doi bețivi,

ca doi amnezici, ca doi uituci

până la poalele muntelui.

Dar niciun Cer din câte există nu s-a deschis

pentru noi,

și-a început să mi se strângă inima ca într-o menghină,

inima mea amară,

dar… inima mea…

Iubite omule

Templul rugăciunii mele e adânc ascuns în pieptu-mi,

înconjurat de nori și cețuri albe,

de cântări senine, îngerești,

de focuri circulare ce ard, dar nu mistuiesc.

Templul meu e suspendat în aer

(dar există oare așa ceva?)

se-ajunge acolo doar în zbor

cine ești, ia spune-mi,

cel pe care-l cară un înger păzitor?

Ce taine-aduci în inima ascunsă,

ce speri? O mântuire poate?

Cu aripile tale retezate și patimile din priviri,

de ce vii în spațiu-mi sacru

cu bolnave năluciri?

Nu vezi ce povară ești îngerului tău?

În ale sale mâini cu tine de-o veșnicie zboară,

și tu nici măcar nu vezi…

că n-ai curaj să-ți ridici privirea

spre Cer și să crezi…

exercițiu de îmblânzit toamna

 

 

geamurile înghețate îmi vorbesc despre tine,

când trec porumbeii prin ele

și li se răcește zborul…

camera e întunecată ca un iglu

în care orice eu ucide un altul,

sunt autodistructiv

astăzi nu-ți pot face rău,

o bombă cu ceas,

tic-tac, tic-tac, tic…

va exploda un val de ninsoare cândva…

despart perdelele de ceață

cum dau la o parte draperiile dimineața

și las lumina să-mi aline trupul de lut

cu insistența gospodinelor din România

care spală podelele ca să uite de bătaia de zi cu zi,

gândul lor ce le aruncă pe dor ca pe un covor plutitor

în țările unde li se pierd copiii,

îngropați în morminte de hârtii.

(o hârtie greșită mototolită

și aruncată în coșul de gunoi).

Jertfa mâinilor

 

liniștea unei urechi lipite de carte,

vocea unui autor

pe care îl cunoști dintotdeauna,

de când vă dădeați amândoi

în leagănul din grădina înstelată,

iar el îți spunea:

aceasta este ideea mea,

care trăiește ca să te afli,

acesta este cuvântul meu,

care se scurge pentru

iertarea ezitării.

mihai

nu am sărit niciodată de la zece metri în râu. era mihai care făcea asta în fiecare zi de vară, copiii de noi îl aplaudam, el zâmbea și uita pentru o clipă de bătaia de seară. mic, uimit, înfricoșat eram de saltul lui atunci când priveam cum îl aruncă cerul, cu un braț nevăzut, spre noi ca pe o pasăre…

Singurătate

umbra mea   se ridică de pe pământ, împarte o tăcere cu mine, după care  îşi caută  alt trup care să o găzduiască, iar eu rămân în cel mai profund tip de singurătate. până şi umbra mea m-a părăsit pentru altcineva.