Aleea prozelor, Drumul cu oameni

Treceri aminte

Nașterea lui Venus – Sandro Botticelli (detaliu)

Noi n-am mai vorbit de foarte mult timp. Mi-ai spus cândva că dacă mă vezi pe stradă o să treci pe partea cealaltă a drumului. Nu erai tristă când ai zis-o, nici prea hotărâtă. Știai doar că o să mă doară indiferența ta, că pentru mine orice clipă trăită alături de cineva durează cât o veșnicie, iar prin cuvintele tale îmi târai una dintre acele nemuriri la ghilotină.

Noaptea trecută te-am visat. Erai întinsă lângă mine și aveai ceva din neputința figurilor renascentiste. Inocența, mâinile tale incredibil de albe, buzele pline, părul moale, parfumul – miresmele tainelor pământului atrase magnetic de pielea ta. Pielea ta… mirosea a levănțică, a flori de liliac, a noapte adâncă și-n stelată ca într-o pictură de Van Gogh. Tăcerea ca doi bocanci aruncați lângă ușă. Multitudinea de geluri de duș și aburii fierbinți care te fac nevăzut. Ce treceri aminte!

Erai și nu erai. Eram și aș fi vrut să fiu. Să te ating și să-ți urlu: Ești! cum striga Arghezi după Dumnezeu. A fost un vis demult uitat, rupt din roze și din vânturi. Sunt convins că nu ești nimic din ce te trăiesc. Unde locuiești acum? Cu cine taci? Pe cine nu poți să uiți?

S-ar putea să îți placă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *