Calea poemelor

Seara galbenă și fiara

casa codrilor sălbatici

în care lumina zilei coboară

să vadă dacă am murit

sau veșnicia trebuie să ne mai aștepte…

treptele prispei din lemn ud.

 

cap pe umăr și mână în mână

așteptăm viața să ne atace frontal

ca o fiară turbată gonind prin pădure

(urmând dârele de sânge lăsate de noi

pe crengile brazilor venind spre noi)

care ne va înfuleca pe jumătate doar cu privirea

din ce în ce mai aproape,

țintind ochiul interior al dragostei noastre,

iar noi, încremeninzii, așteptând (ne)sfârșirea,

simțind dinainte colții înfingându-se brutal în stern.

 

dar până atunci ne trăim seara galbenă pe treptele prispei

cap pe umăr și mână în mână.

S-ar putea să îți placă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *