Calea poemelor

Duminica zorilor

Mi-am lipit urechea de peretele lumii

și am ascultat Formele care cântă venirea la viață.

Michelangelo a schițat un zâmbet pe cer.

L-am ascultat împreună pe David

care din piatră se naște să zboare.

 

Noi am construit un pod arcuit peste boltă,

Iar Îngerii, de-a lor bucurie nemăsurată,

au venit să se joace de-a veșnicia.

Am ascultat muzica sferelor și am găsit Vederea.

Dacă privești cu atenție frunza care se agață de copac

ți se revelează Frunza cea dintotdeauna și pentru totdeauna.

Clipa care se închide în deschideri rostogolite spre Dumnezeu

și pasărea care planează deasupra capului.

Zborul cântă.

Această zi în care Frumosul coboară toate treptele către noi.

Simte zvâcnirea materiei din spasmul sufletesc al Universului!

Desprinderea de sine și de trupul greu ca un Adam de amintire.

Ce mare bucurie! Căzuți fiind, să putem gusta din nemurire!

Lumina ca o reminiscență a vechilor timpuri fără de timp

și acest prezent continuu venit să ne salveze,

florile primăvăratice de corcoduș,

pasul grăbit al omenirii,

râsetele copiilor… inocența.

ochii trupului închiși, Ochiul Sufletului Deschis

și spațiul fără materialitate… simplitatea.

duminica zorilor

care se nasc din sclipirea de aur a lacului… seninătatea.

Unitatea Întregului mă ademenește și-mi reglează corzile viorii.

Florile de câmp și foșnetul pliurilor de Cer.

Tremurul regăsirii Începutului și limba adamică.

Sufletul ca o oglindă în care vin să se admire Ideile.

Las Lumina Cuvântului călăuză și depun mărturie:

Eu am ascultat apele limpezi ale Cerului

iar viața mea este acum vie.

S-ar putea să îți placă

2 thoughts on “Duminica zorilor”

  1. Roxana Negut says:

    Minunate versuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *