Calea poemelor

Bătrânii copii

Două pahare goale pe masă,
o scrumieră uitată prin casă,
și-o tăcere adâncă în care
trup pe trup se-apasă
până la epuizare.
Mâini cleptomane strângând aerul în pumni,
gândul fugar după cai sălbatici, nebuni.
Uitate sunt regretele și așteptarea,
luate de vânt, lăsate în zarea
unei mări știute doar de noi,
unei întreceri în care ne aflăm goi,
picior lângă picior să alergăm pe jumătate
iar cu celălalt fiecare în altă parte.
cade tencuiala cerului pe noi
ca o ploaie de april,
și tu-mi scrii versuri pe tălpi
să-mi amintești de când eram copil
și te presimțeam ca pe-o minune
ce avea să vină peste lume.
risipite sunt toate care-au fost
și vor mai fi,
astăzi suntem doar noi doi…
bătrânii copii.

S-ar putea să îți placă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *