Calea poemelor

Cineva

Îți dai seama cât ești de trist

atunci când nu-ți poți aminti

când ai plâns ultima dată.

Oamenii scriu permanent despre încălzirea globală,

dar tu știi că toți ghețarii aceia

s-au mutat în pieptul tău

și stau agățați de coaste

ca liliecii dintr-o cavernă.

Ești ca un urs polar plutind

pe o bucată minusculă de gheață.

Cineva…

care să-ți ia durerea și s-o înece în mare,

ori să-i dea foc, aruncând-o în sobă

ca pe un lemn cu prea multe noduri,

care să urle în locul tău,

va fi bine (orice ar însemna asta),

care să-ți strângă toate poemele

aruncate prin casă ca hainele de îndrăgostit

care… să fie cu tine oriunde ca o prelungire a brațului

ca o sabie care să smulgă iedera ce te-acoperă,

care să respire în locul tău

și să-ți jelească toți morții

vii sau adormiți,

care să viseze în locul tău

și să-ți lase dimineața bilețele insuportabil de colorate

pe frigider.

Cineva?

Cineva.

S-ar putea să îți placă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *