Calea poemelor

Sare

dori ca o cădere de frunze.

picioarele mele au o memorie proprie,

merg pe urma pașilor tăi fără lumină,

hoinărind, strigând din călcâie

ca un trup de găină cu capul retezat.

eu ți-aș oferi trupul meu ca pe o ofrandă

dacă l-aș avea măcar înainte,

dar eu am doar ce-am înțeles că nu pot avea

că nimic nu e al meu și eu al nimănui nu pot să fiu vreodată.

dacă mi-aș desfășura sufletul ca pe o coamă de cal speriat

aș găsi durere cât să fie fericită o lume întreagă

prin compensare,

sare din rană pe rană

de pe-o geană pe-altă geană,

un înger de-al meu către tine.

eu aș veni chiar acum

dar picioarele mele au luat-o înainte

ca un cal speriat înainte de născare

ca un cal speriat cu limba de sare.

S-ar putea să îți placă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *