Calea poemelor

*

sofism este și momentul când mă îmbrățișezi

dar te gândești la altcineva.

gândacul din inima lui Kafka

avea nevoie doar de un gest de tandrețe

ca să redevină Om

dar nu mai exista pe lume niciun om

care să mângâie,

ci doar cei care aruncă piatra.

lumea noastră – ce stâncă abruptă!

oamenii caută pretutindeni nimicul

și uneori chiar îl găsesc.

tăcere peste tăcere

și toată lumea vorbește.

piatra cui te strivește?

dacă ar fi existat mări, lacuri și izvoare de vin,

am fi băut noi apă în această seară la fereastră?

Odată cu tine mi-a intrat Verdele în casă.

S-ar putea să îți placă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *