“Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov – Sau despre răul care face bine

Titlu original: “Мастер и Маргарита”

Editura: Litera

Anul apariției: 2014

Număr de pagini: 492

“Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov este, fără doar și poate, o carte masivă din multe puncte de vedere: al numărului de pagini, al conținutului, al renumelui etc. Mi-am cumpărat cartea în urmă cu vreo doi ani pentru că auzisem multe aprecieri la adresa ei și m-am hotărât să o am în bibliotecă pentru când va veni momentul ei.

Acum pot să spun că am citit-o exact atunci când a trebuit și mi-a plăcut la nebunie!

Mă așteptam să citesc un roman impresionant pentru că este scris de un rus și, ei bine, rușii sunt numărul 1 în topul romancierilor. (Poza de mai jos îi înfățișează pe Bulgakov și Tolstoi fiind foarte concentrați pe ceva anume. Cât de tare, nu?)

Senzația pe care ți-o dau primele 100 de pagini ale cărții este că ți se deschide un imens edificiu, că pătrunzi într-o sală cu o mulțime de fațete pe care încep să fie pictate scene, din care personajele ies și se întrupează ca să-ți vorbească. Un roman asemenea unei păpuși rusești, cum bine i-a spus Serghei Ermolinski în prefața de la prima traducere în limba franceză (1968), o Matrioșka ce nu încetează să se deschidă la nesfârșit și care te aruncă din Moscova anului 1930 în Ierusalimul de acum 2000 de ani. La început separate, ele ajung să se întâlnească față în față și să prindă sens prin destinul celor două personaje care oferă titlul cărții. Pentru că temporalitatea nu prea există în acest roman rusesc.

Tema principală a romanului este o vizită a diavolului în Uniunea Sovietică. Acesta, numit profesorul Woland, împreună cu suita sa, formată din Koroviev (Fagot), Azazello, motanul Behemot și vrăjitoarea Hella, se instalează în apartamentul 50 din clădirea cu nr. 302 bis de pe strada Sadovaia și terorizează societatea rusească prin jocurile lor halucinante. Oamenii care se întâlnesc cu membrii grupului diavolesc fie dispar fără urmă, fie mor, fie înnebunesc. Iar dintre cele trei, ultima variantă pare cea mai dureroasă. Bulgakov creează o mulțime de scene ce denotă un fantastic delicios (încadrându-se, printre altele, realismului magic) pe care le pune în seama diferitelor personaje care cad pradă celor vicleni (pentru că diferența dintre rău și viclean este că vicleanul este un rău inteligent, iar personajele amintite sunt, fără îndoială, foarte inteligente).

Personal, am găsit trei căi de interpretare a romanului:

1. Bulgakov satirizează societatea sa contemporană, lașitatea, lipsa de principii, de iubire de adevăr și ateismul societății rusești de la 1930. El se folosește de alegoria vizitei diavolului pentru a descrie modul în care regimul comunist atacă integritatea, sănătatea mentală, valorile umane și chiar viața cetățenilor. Asta îmi amintește de un citat pe care ni l-a spus domnul profesor de istorie Dănuț Solcan la clasă: “În secolul XX, diavolul a vorbit rusește.” Ancheta din finalul romanului îi descrie pe slujitorii răului ca fiind magicieni, hipnotizatori și ventriloci. Magicieni – pentru că fac să apară lucruri acolo unde nu sunt și invers, lucrurile care sunt cu adevărat sunt trecute în uitare. Hipnotizatori – pentru că modifică percepția oamenilor asupra realității și pentru că îi determină să facă lucruri necontrolate. Ventriloci – pentru că vorbele unor persoane iscusite în această artă sunt puse pe seama unor oameni nevinovați. Să ne ducem cu mintea la modul în care a fost rescrisă istoria în comunism, la răsturnarea sistemului de valori, la acuzațiile nefondate și la oamenii vinovați care scăpau basma curată? Din cauza atacurilor presei, nemulțumită de scrierile lui antisovietice, Bulgakov își arde manuscrisul în 1930, într-un act de disperare (scenă ce se va regăsi și în roman, Maestrul și Margareta fiind, de fapt, prototipurile autorului și a frumoasei sale soții, Elena Sergheevna Şilovschi). Proiectul este reluat un an mai târziu, fără speranța de a fi publicat vreodată. A treia variantă datează din perioada 1936-1938, dar scriitorul continuă să o revizuiască. Romanul este tipărit întâia oară în URSS în 1966-1967, transformându-l pe autorul lui într-o celebritate nu doar națională, ci, curând, și mondială.
2. Romanul începe cu un motto din “Faust” a lui Goethe:

Cine ești tu, la urma urmei, spune?

O parte din acea putere

Ce veșnic răul îl voiește

Și veșnic face numai bine.

Alegerea lui Bulgakov nu mi se pare deloc întâmplătoare și deschide o nouă interpretare. Greu de înțeles la prima vedere: cum poate răul, care voiește să facă doar rău, să ajungă să facă bine? Bănuiesc că este una dintre tainele acestei lumi în care trăim și pe care Bulkagov a încercat să o prezinte într-un manifest estetic, nereușind să-i delimiteze clar înțelesurile, definind-o, ci, dimpotrivă, cum spunea Blaga, sporindu-i și mai mult misterul. Ba chiar, versurile din “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”:

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,

se potrivesc perfect cu atmosfera dinăuntrul romanului. Atunci când luna se ridică pe cer, și mai ales în fază plină, misterele încep să iasă la suprafață și străbat pământul, se materializează și bântuie oamenii pe care îi întâlnesc în cale. Revenind, citatul lui Faust ne conduce la o altă idee biblică: Dumnezeu dă uneori voie răului să se apropie de noi pentru a ne mântui.

Astfel, răul, care nu are nicio altă intenție în afară de cea de a face rău, ajută pentru atingerea celui mai înalt scop al creștinismului! Cam la fel se întâmplă și în romanul de față: Maestrul și Margareta ajung chiar să discute cu necuratul (Margareta încheie celebrul pact cu diavolul pentru a fi din nou împreună cu iubitul ei), dar, în final, ei sunt eliberați de rău și lăsați să fie fericiți pentru veșnicie. Aici, esențială este povestirea Maestrului legată de judecata lui Pilat din Pont asupra Mântuitorului Iisus Hristos (Yeshua Ha-Nozri), Pilat simțind nevoia cumplită de a vorbi și de a fi în preajma lui Yeshua și fiind chinuit timp de aproape 2000 de ani să simtă dorința plină de ardoare de a-i fi aproape Fiului lui Dumnezeu, dar neprimind niciodată un răspuns. Până când… dar vă las pe voi să descoperiți asta.

3. Într-un plan mai profund, am înțeles această carte ca pe o analiză foarte fină a modului în care binele și răul, fiecare cu suita lor impresionantă de ajutoare care se situează în antinomii (curajul-lașitatea, adevărul-falsul, puritatea-întinarea, smerenia-mândria, și mai ales, iubirea-ura) controlează mental oamenii. Astfel, gândirea noastră este doar terenul unei lupte continue între adevărul pe care-l purtăm de la naștere înăuntrul sufletului nostru și minciunile care ne atacă zi de zi. Woland, Koroviev, Azazello, Behemot – sunt doar întruchipări ale ispitelor și pornirilor care se inflitrează prin crăpăturile din sufletul nostru.

Ei se folosesc adesea de slăbiciunile oamenilor (patima pentru bani, pentru femei, curiozitatea nestăpânită etc.) pentru a-i ataca exact cu fisurile lor sufletești. Dar, sunt sigur, undeva trebuie să existe și o suită a Binelui, a Curatului, a Iubirii: Tatăl Ceresc, Mântuitorul Iisus Hristos, Sfântul Duh, Maica Domnului, Îngerul Păzitor, Sfinții ocrotitori – ei sunt cei care se luptă pentru înfrângerea vrăjmașilor noștri. Și tot ceea ce trebuie să facem, așa cum ne transmite și Bulgakov prin destinele personajelor sale cu rol moralizator, este să alegem corect și drept, să fim de partea binelui și a iubirii, să devenim și noi cavaleri de lumină în suita Adevărului.

Cam atât despre Maestrul și Margareta, deși ar putea fi spuse mult mai multe, dar am încercat să evit, pe cât posibil, să dezvălui fapte esențiale și m-am concentrat mai mult pe semnificații. Vă recomand cu toată inima această carte pentru că este deosebită, inteligent scrisă, plină de creativitate, de înțelepciune și de simboluri dintre cele mai diverse care configurează un spațiu al legăturilor și al transpunerilor de o profunzime la care nici măcar nu vă așteptați.

PS: Scenele de la subsol dintre Maestru și Margareta sunt o desfătare pentru orice cititor însetat de frumos. 

(Imagine din ecranizarea rusească din anul 2005)