Calea poemelor, Luminile Oraşului

Braţul care a chemat iarna

Bratul care a chemat iarnase luminează o fereastră în mine.

întind mâna străină de ea

asemenea braţului alb pe care l-a pierdut

statuia lui Venus din Milo.

un fulg mi se topeşte

în palmă

şi nu mai ştiu sigur

cine în cine se stinge.

 

simt iarna aceasta atât de rece…

o las să ningă prin mine în mine,

îi las cerul alb ca părul bunicii

înainte să moară

să se deschidă

şi mă întreb dacă Dumnezeu

a cunoscut vreodată

zăpada.

S-ar putea să îți placă

2 thoughts on “Braţul care a chemat iarna”

  1. Alina Maracine says:

    Nu lasa sa ninga in tine prea mult, pentru ca toate lucrurile sunt trecatoare pe lume. Mai putin Dumnezeu si la fel de putin, bunica… . 🙂

    1. Petruț Dinu says:

      Într-adevăr. Dar măcar să ningă în noi dacă în lume nu ninge dleoc 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *