Calea poemelor

Tu ploaie, eu?

 

tu ploaie, eu1

tăcerea noastră nu-şi mai cunoaşte părinţii,

vorbeşte cu un prieten imaginar pe un colţ de stâncă.

el o îndeamnă să se arunce în gol

,,aşa zbor păsările fără aripi” i-a spus

şi a împins-o de la spate.

 

 

în tine plouă, plouă mereu cu potopuri

în mine ninge, ninge mereu cu viscole.

este lapoviţă afară, oamenii nu ne concep.

toţi copiii adunaţi în interiorul meu vor să ning

toţi bătrânii din ochii tăi vor lumea în ploaie.

nimeni nu ne înţelege cum nu ne înţelegem noi.

 

 

tuni şi fulgeri, nu rămâne nimic în calea ta.

ne iubim pentru că nu ne avem.

aşa că ning în sens invers ţie

sus, deasupra norilor, în Universul

care nu a cunoscut niciodată zăpada,

şi tace.

 

S-ar putea să îți placă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *