Calea poemelor

Pântecul

Femeia mă îngroapă în pântecul ei
ca pe un nou-născut
cu ochii mereu deschiși.
În tăcerea aceasta a noastră
s-au adunat prea multe drumuri
care nu duc nicăieri
și prea multe proiecții fantomatice
pe care nu le mai putem îmblânzi.
Dumnezeu îmi mângâie tâmplele,
atingându-și degetele prin ele.

S-ar putea să îți placă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *