Aleea prozelor, Luminile Oraşului

Lumină la Mărcuş

lumina la marcus 1.2Văd încă din stradă mănăstirea Mărcuş. Este situată sus, pe deal, înconjurată de pădure. Mi se pare un ochi de aici, în care biserica e pupila. Este vizibilă pe o rază de sute de kilometri.

Trec printr-un portal din inima pădurii, acoperit în întregime de o arcadă de crengi înfrunzite. Cobor din maşină, iar în momentul în care ating pământul cu tălpile, îmi amintesc vorbele Părintelui Arsenie Boca: ,,Acesta este loc sfânt. Vor cânta îngeri aici.’’

Mă închin şi intru în biserică. Părintele Nicolae ţine slujba. Mă aşez în genunchi şi mă rog. Zâmbesc la gândul că el a ştiut încă dinainte de a mă vedea că voi veni. Este om cu har. Mă îndrumă spre calea credinţei, în care nu sunt doar simplu om, ci Omul lui Dumnezeu.

Mă întâlnesc cu Îngerul. Este o măicuţă scundă, firavă, înzestrată cu o voce minunată. Mă întâmpină cu un ,,Bine-ai revenit, îngerule!’’. Aşa se adresează ea tuturor. O rog să mă ajute să iau nişte apă sfinţită la mine, cumpăr o carte de rugăciuni, o cruciuliţă şi câteva iconiţe pentru cei dragi, apoi aprind nişte lumânări.

lumina la marcus3Le văd după aceea pe fetele orfane de care are grijă Maica Serafima. Este o femeie care munceşte din greu, le duce şi le ia cu maşina de la şcoală, le ajută la teme, le dă de mâncare, le spală şi le face curăţenie. Şi tot ce aşteaptă de la ele este să-şi facă un viitor şi să se menţină pe picioarele lor. Să nu se piardă. Pe uşa de la intrare scrie: ,,Lăsaţi copiii să vină la mine.’’

Seara, mă întind pe iarba verde. Privesc bolta cerului lipsită de nori. Apusul de soare este cu mult mai frumos când eşti aproape de Dumnezeu. Ne înconjurăm într-o mare de culori roşiatice. Închid ochii şi ascult. Undeva în apropiere, aud paşii părintelui Nicolae pe drum. Îngerul bate toaca, iar fetele râd, cântă, sar coarda, se dau în leagăn şi aleargă. Stoluri de păsări cântă prin cer, iar foşnetul frunzelor mă conduce într-o altă lume. Curg în mine râuri de mir şi trupurile sfinţilor pictaţi pe pereţii bisericii se desprind şi mă înconjoară. Miroase a tămâie de gardenie.

Eu mă pierd, las lumina să treacă prin mine cu totul, rup o bucăţică din Rai şi mi-o înfirip în suflet ca să o păstrez cu mine mereu.

Ascult simfonia minunată de lumină şi îmi păstrez ochii închişi. Vocea lui Arsenie Boca îmi şopteşte la ureche: ,,Acesta este loc sfânt. Vor cânta îngeri aici.’’

S-ar putea să îți placă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *