Aleea prozelor

Dora şi şapca roşie

dora5I – George abia împlinise optsprezece ani. Era un tânăr chipeş, înalt, cu umeri laţi, un zâmbet fermecător şi cu o sclipire de om inteligent în privire. Avea toate trăsăturile unui gentleman adevărat: era educat, galant, avea un comportament ales şi ajuta pe oricine se afla la nevoie, implicându-se trup şi suflet în tot ceea ce făcea.

Părul lui brunet era întotdeauna răvăşit ca al unui puştan abia venit de pe terenul de joacă, în majoritatea timpului ţinându-l ascuns sub o şapcă roşie, tocită după atâţia ani de purtat.

Aparţinea unei societăţi în care să trăieşti rămăsese încă o bucurie.

Mergea într-o zi cu bicicleta spre gară ca să trimită printr-o cunoştinţă un pachet cu mâncare pentru frate’su mai mare, care studia la facultate în Cluj. Era încălţat cu teneşi, purta pantaloni bleu-marin, o bluză tricotată de mătuşă’sa şi nelipsita lui şapcă roşie. 

Tocuri pe asfaltul peronului. O fată frumoasă cu părul şaten lăsat să cadă pe spate, ochii verzi, mai verzi decât orice verde, buzele pline, obrajii uşor înroşiţi. Îmbrăcată cu o rochie până deasupra genunchilor, plină de maci de un roşu intens. 

-Nu te supăra, eşti binevoitor să mă ajuţi şi pe mine cu aceste bagaje?

El rămase cu gura căscată, fără să spună nimic, iar ea, amuzată, îl întrebă:

-Mă ajuţi sau nu mă ajuţi?

El clătină din cap şi-i ridică cele două genţi grele, zâmbind încontinuu ca un tăntălău. Ea merse pe lângă bicicleta lui, privind în stânga şi în dreapta. Îi spuse că stă în vizită doar o vară la un unchi. O chema Dora. El o întrebase dacă este varianta feminină a dorului, iar ea îl privise încurcată. Ajunşi la destinaţie, ea îi mulţumi pentru ajutor şi îl privi cu căldură. Ea aşteptă ca el să spună ceva, dar în zadar. Îi zâmbi înainte de a bate la uşa unchiului ei. Atunci îşi dădu el seama că încă mai ţine în mâini pachetul pentru fratele său.

II – George şi Dora se îndrăgostesc, iar ea, drept simbol al iubirii pe care i-o poartă, coase pe şapca roşie iniţialele lor.

III – George o conduce pe Dora spre gară. Drumul este mai dureros ca niciodată. Aşteaptă în gară împreună, privindu-se în ochii plini de lacrimi fără să scoată nici măcar un cuvânt. El este îmbrăcat cu un pulover alb şi blugi negri, iar pe capul lui se află nelipsita şapcă roşie. Ea poartă un palton roşu aprins peste o rochie neagră. Se privesc unul pe altul ca pe o pasăre care moare în ger.

El îi mângâie delicat chipul cu mâna, iar ea i-o sărută. 

El strânge puternic ochii.

Vine trenul.

O ajută să-şi urce bagajele, iar apoi o priveşte cum se aşază pe un scaun de lângă fereastră. Ea nu-şi desprinde privirea de pe peron.

Trenul porneşte, iar el îşi frământă pierdut şapca în mâini. Ea îi face semn cu degetul arătător spre cap, zâmbind printre lacrimi. 

El o aşază pe cap chiar înainte ca trenul să se îndepărteze.

Atunci a fost ultima dată când a văzut-o pe Dora.

Şi ultima dată când a purtat şapcă roşie.

S-ar putea să îți placă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *